Ianuarie 1850. Miez de iarna si inceput de an. In ziua de 15 a venit pe lume cu dorul de eternitate si rastignit de timp cel cu nume pamantesc si romanesc, Eminescu. Acest spirit ales avea sa fie poet si filozof-poet, inamorat de natura si concepte, care privind in urma, dar mai ales in viitor, a devenit astrul nostru datator de lumina si stralucire, calator pe Pamant si in stele.
       Dupa ce invatase doua clase acasa, severul caminar Gheorghies il duce in Bucovina stapanita atunci de Imperiul Austro-Ungar, la Cernauti. Eminovici il puse in gazda in timpul claselor primare la Aron Pumnul, mare partiot ce inlesnea copiilor citirea de carti romanesti si se purta prietenos cu studentii, cu care batea chiar mingea. Eminescu il iubi in chip deosebit, ii citea cu pasiune Leptuariul cu toate ciudatenile lui.
       Eminescu a coborat in adancul tuturor inceputurilor ca sa ofere apoi viziuni despre veacurile viitoare. Versurile sale turnate in tiparele dulcelui stil romantic, fiecare cuvant devenit incendiar pentru constiinta noastra de roman adevarat, ne misca pana la lacrimi. Nu sunt lacrimi numai de nostalgie dupa vremurile apuse, sunt margaritare care in mii de fatade reflecta vraja nepatrunsului adanc al mintii sale geniale. Citindu-l pe Eminescu invatam sa iubim patria si trecutul ei, natura plina de farmec, geniul creator al romanului care s-a nascut poet.
       Din zbuciumul acelui suflet nobil, din dorul si patima care i-au acaparat viata au iesit stiluri nemuritoare, adevarate epopee inchinate patriei, naturii si dragostei. Din suferinta s-a nascut amorul, din sacrificiu, dragostea, de natura, din durere, iubirea de patrie. El a fost si ramane, in plan literar, cel mai de seama purtator de cuvant al neamului romanesc, pentru ca opera sa este cea mai stralucita sinteza a simtirii unui popor demn, harnic, generos si prietenos pe care l-a divinizat si caruia i-a dorit un mare viitor:

"Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tara mea de glorii, tara mea de dor?
Bratele nervoase, arme de tarie,
La trecutu-ti mare, mare viitor!".
       Cu toate ca "Vreme trece, vreme vine" totul moare si iar se naste , el "biet chip de lut" a trecut pragul eternitatii ramanand unic. In veci va ramane un stralucitor "domn al noptii"ce de peste un secol ne-a fermecat prin poezia sa, prin inaltatoarele ei idei, sentimente, prin mesajul ei de adanca umanitate, prin sublima si inegalabila ei frumusete artistica. Eminescu va straluci de-a pururi caci el este insusi "Luceafarul".